Cupa Unirii la șah!

Cupa Unirii la șah!

24 Ianuarie 2018

24 Ianuarie 2018  24 Ianuarie este ziua în care Hora Unirii  răsună pe meleagurile țării. Cei cu inima română dau mână cu mână, reînviind momentele de mare emoție ale anului 1859, încercând să aducă astfel un omagiu înaintașilor.

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 29  ,,Mihai Viteazul‟  din Constanța au ales să sărbătorească acest eveniment printr-o elegantă etalare a inteligenței și perspicacității, într-o tradițională competiție de șah, ,,Cupa Unirii la șah‟. Acțiunea face parte din calendarul Proiectului Educațional Regional ,,Prin șah ne descoperim‟, în anul școlar 2017-2018. Acest eveniment a antrenat foarte mulți elevi ai școlii și a adus multă bucurie și entuziasm timp de doisprezece ani.  

La ciclul primar, concursul a avut 44 participanți de la clasele pregătitoare până la clasa a IV-a. Doamnele profesor Rădulescu Renata, Rădulescu Ingrid, Ghiban Ioana, Negrilă Mariana,  Mirică Elena, Primavera Enuță au supravegheat și arbitrat rundele de șah disputate aprig între cei mici.

Premianți ciclul  primar

primar

CICLUL GIMNAZIAL

Școala Gimnazială Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”,  a organizat pe 25 ianuarie 2018, concursul de șah ,,Cupa Unirii la șah”, la ciclul gimnazial.

Celor 23 de elevi ai școlii  de la gimnaziu li s-au alăturat colegi de la Gimnazială Nr. 18 ,,Jean Bart‟, Școala Gimnazială Nr. 43 ,,Ferdinand‟, Școala Gimnazială Nr. 16 ,,Marin Ionescu Dobrogianu”, Școala Gimnazială Nr. 17 ,,Ion Minulescu”, Școala Gimnazială Nr. 12  ,,B. P. Hașdeu” din Constanța, Școala Nr.33 ,,Anghel Saligny”, Școala Gimnazială Nr. 30 ,,Gheorghe  Țițeica”, Colegiul de artă ,,Regina Maria”.  

Profesorul Claudiu Iordache, Președintele  Asociației Județene de Șah din Constanța,  partenerul ce s-a alăturat proiectului educațional, a fost alături de jucători împărtășind din experiența dumnealui, prin arbitrare, alături de cadrele didactice: prof. Rădulescu Renata, prof. Pocora Luminița, prof. Mirică Elena, prof. Straton Corina, prof. Popa Ionela, prof. Roșioru Mirela.

Toți cei 46 elevii au  fost răsplătiți cu diplome și dulciuri.

 Rezultatele concursului pot fi vizionate pe site-ul Federației de șah:

http://www.chess-results.com/tnr328250.aspx?lan=1

dar și pe site-ul proiectului:

http://cupauniriisah.wordpress.com.

Rezultate ciclul gimnazial

GIMNAZIU

FELICITĀRI, TUTUROR CONCURENȚILOR!

24 Ianuarie este ziua în care Hora Unirii răsună pe meleagurile țării. Cei cu inima română dau mână cu mână, reînviind momentele de mare emoție ale anului 1859, încercând să aducă astfel un omagiu înaintașilor. Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 29 ,,Mihai Viteazul‟ din Constanța au ales să sărbătorească acest eveniment printr-o elegantă etalare a inteligenței și perspicacității, într-o tradițională competiție de șah, ,,Cupa Unirii la șah‟. Acțiunea face parte din calendarul Proiectului Educațional Regional ,,Prin șah ne descoperim‟, în anul școlar 2017-2018. Acest eveniment a antrenat foarte mulți elevi ai școlii și a adus multă bucurie și entuziasm timp de doisprezece ani. La ciclul primar, concursul a avut 44 participanți de la clasele pregătitoare până la clasa a IV-a. Doamnele profesor Rădulescu Renata, Rădulescu Ingrid, Ghiban Ioana, Negrilă Mariana, Mirică Elena, Primavera Enuță au supravegheat și arbitrat rundele de șah disputate aprig între cei mici. primar Premianți ciclul primar Clasele Pregătitoare-II Premiul I –Trofimov Andrei-clasa I D Premiul II- Dumea Darius-clasa a II-a A Premiul III- Grădinaru Mihail- clasa a II-a C Clasele III- IV Premiul I Țigănescu Răzvan- clasa a III-a D Premiul II- Ghenescu Edwin- clasa a III-a D Premiul III- Costea Gabriel- clasa a III-a C Mențiune Mateescu Eva-clasa a IV-a C

admin

“EV­-Yes to Emotions”- proiect Erasmus+

„EV­-Yes to Emotions“ este proiectul Erasmus + care s-a derulat, în perioada septembrie-­octombrie 2017, în cadrul  Şcolii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul“.  Proiectul “EV-Yes to Emotions”, finanţat de Agenţia Naţională Austriacă, Interkulturelles Zentrum, prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene,  s-a născut din dorinţa facilitatorilor Asociaţiei pentru promovarea educaţiei creative-ecologice şi abilităţilor inovative de a veni în întâmpinarea copiilor şi tinerilor care nu vin cu plăcere la şcoală, dar şi a profesorilor care caută metode care să facă orele de curs mai atractive. Continue reading

admin

Ziua Mondială a Educaţiei – ediţia 2017

În şcoala noastră s-a marcat Ziua Mondială a Educaţiei, 5 octombrie, prin inițierea şi derularea proiectului educaţional „PRO EDUCAŢIE”. Acest proiect a reunit peste 300 de elevi, coordonaţi de 14 cadre didactice, care au derulat activităţi având drept scop îmbunătăţirea relaţiei profesor-elev. Au construit sigla Zilei Mondiale a Educaţiei, au identificat trăsăturile și comportamentele dezirabile pe care societatea le așteaptă de la profesori, au lecturat critic texte care ilustrează portrete ale  profesorilor, au descoperit cum este o zi din viaţa unui profesor, au intervievat cadre didactice ale școlii și au compus scurte texte pentru profesorii îndrăgiţi.

La mulţi ani, dragi profesori! La mulţi an, dragi elevi!

admin