Afișarea rezultatelor,depunerea contestațiilor și vizualizarea lucrărilor EN, clasa a VIII-a

  1. Afișarea rezultatelor – 29.06.2021 (până în ora 14:00)

2. Depunerea contestațiilor

– 29.06.2021, între orele 16:00 – 19:00

– 30.06.2021, între orele 08:00 – 12:00

Art.11 (1) Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației, poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali al acestuia.

(2) Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale va transmite comisiilor județene/comisiei municipiului București anexe la procedura specifică evaluării naționale privind cererea-tip pentru depunerea contestației și declarația-tip menționată la alin. (1). Nota obținută în etapa de soluționare a contestaților este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Cerere contestație

Cererile de reevaluare a lucrărilor scrise se depun atât la unitatea de învățământ (sala S7 de la parter, din fața intrării elevilor), cât și online la adresa de email: sc29mviteazul@gmail.com, în perioada dedicată etapei de depunere a contestațiilor. Cererile trimise pe adresa de e-mail trebuie să fie semnate olograf (scoase la imprimantă, completate și semnate cu pix/stilou albastru și trimise scanate pe e-mail).

3. Vizualizarea lucrărilor

EXTRAS DIN ORDINUL privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru

absolvenții clasei a VIIIa în anul școlar 2020-2021 Nr. 5455/31.08.2020

Art.14. (1) Candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita comisiei județene/a municipiului București de organizare a evaluării naționale să vadă lucrarea/lucrările proprie/proprii a/ale propriului copil numai după afișarea rezultatelor finale după contestații. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

(2) Solicitarea de vizualizare, menționată la alin. (1), nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor.

Cererile pentru vizualizarea lucrărilor la EN 2021 se pot depune la secretariatul unității de învățământ în perioada  15.07-16.07.2021 între orele 10-15.

admin